Archive | Jurnal de bord RSS feed for this section
decembrie 6, 2011

Ultima destinatie braziliana

 

Echipajul velierului Phoenix, Marius si Catalina Albu, parasesc orasul Salvador. Urmam ritualul obisnuit dinaintea oricarei plecari: vizita la oficialitati pentru iesire, aprovizionarea si alimentarea cu motorina. Un ultim dus si pregatirea barcii completeaza programul. Parasim marina si apoi portul. Iesirea in larg nu ne produce mare bucurie deoarece ne intampina un vant din fata la 18-20 de noduri. Ne deplasam greu cu trei-patru noduri. Ne aflam la patru mile distanta de coasta. Din cauza alurii meniul a fost modest: ochiuri si branza cu ceapa verde. A doua zi vantul slabeste la opt-zece noduri; inaintam mult mai bine, cu motorul, cu 4,5 noduri. Cerul senin si oceanul linistit optimizeaza echipajul usor obosit dupa prima noapte de navigatie. Meniul se imbunatateste substantial: bors cu carne de vita. Ziua urmatoare a decurs la fel; meniul a fost diferit: friptura de pui cu piureu de cartofi. Dupa trei zile de navigatie auzim clar “susurul” apei din santina. Avand o vasta experienta, Marius scoate cele sase galeti de apa cu o tehnica impecabila. La o analiza atenta Marius constata ca apa intra pe la presetupa axului elicei si pe la derivor. Concluzia este una singura: cand vom ajunge in Trinidad vom scoate din nou barca si vom da jos derivorul. S-a instalat calmul plat. De cand am parasit orasul Salvador am motorizat non-stop. Deoarece am consumat mai multa motorina decat era planificat, schimbam planul: in loc sa oprim in insula Fernando de Norona vom opri in orasul Recife. Vom face o scurta escala pentru alimentarea cu motorina si pentru iesirea oficiala din Brazilia. Am urmat si de data aceasta traditia echipajului de pe Phoenix si am intrat in orasul Recife noaptea. La ora 3 am ne-am legat de un buoy din dreptul Pernambuco Yate Clube. Am parcurs distanta dintre Salvador si Recife in patru zile. Dimineata ne trezim tarziu, la ora 10.30. Bem cafeaua si savuram un mic dejun copios: omleta cu sunca si salata de varza. Marius serveste si un desert: scoate iar apa din santina. De parca nu erau si asa destule probleme mai apare una, mica: motorul de la dinghy nu vrea sa mai porneasca. Marius desface carburatorul si il curata. Desface apoi rezervorul de combustibil, scoate benzina si curata filtrele. Inlocuieste bujia cu una noua. Apare intre timp un angajat al marinei, Negu, care ne invita sa venim la club sa ne inregistram. Ii explic ca avem probleme si ca venim dupa ce rezolvam cu barca de serviciu. Marius reuseste pana la urma sa repare motorul cu personalitate si ne deplasam la mal. Ne inregistram la marina dar lasam intrarea oficiala pentru a doua zi deoarece e dupa-amiaza si programul la birouri e pe sfarsite. Incepem ziua urmatoare devreme; la ora sapte bem cafeaua si apoi pornim in aventura. Pentru completarea formalitatilor de intrare in Recife umblam pret de cateva ore. Serviciul de Emigrari este la aeroport, situat la cativa km distanta de oras. La intoarcere ne oprim la Vama si apoi la Capitania Portului. Am fost eficienti deoarece am facut atat intrarea cat si iesirea. Dupa-amiaza a fost incarcata. Ne-am deplasat cu barca la un ponton de unde am luat doua sute de litri de motorina. Am incheiat ziua cu o noua sesiune de cumparaturi. A doua zi dimineata, dupa indeplinirea ritualului (dusul, achitarea marinei), ridicam dinghyle, motorul, scoatem husele si pornim la drum. Avem de parcurs distanta pana in Trinidad, aproximativ doua mii de mile. Parcurgem primele zece mile cu motorul. Spre dupa-amiaza vantul isi face simtita prezenta, adie usor cu 5-6 noduri. In cursul noptii se intareste si se roteste pe directia S-E. Avem alura de mare larg, inaintam cu cinci noduri. Ziua urmatoare decurge normal. Capitanul a dorit o schimbare de look; l-am tuns zero si apoi s-a ras pe cap. In meniu am avut bors cu carne de pui. Dupa ce am depasit orasul Natal si capul Calcanhar Marius schimba de drum. Pana la capul Galeta situat in partea de N-E a insulei Trinidad avem de parcurs doua mii de mile. Dupa o zi de navigatie linistita vedem la prima ora a diminetii  la orizont o masa compacta de nori. Zidul imens de nori negri se intinde de la suprafata oceanului pana la mii de metri altitudine. Oceanul are culoarea cernelii. Intram in ceea ce Moitissier numea “ceaunul cu cerneala”. Suntem in zona calmurilor ecuatoriale. Ploi torentiale de scurta durata sunt inlocuite de calm plat desavarsit. Aparitia vantului este o bucurie de scurta durata deoarece isi modifica destul de des directia. Marius este cel mai solicitat, e nevoit sa schimbe des velatura. Dupa cinci zile de navigatie traversam Ecuatorul. Am intrat in Emisfera Nordica. Vantul devine constant iar noi speram ca am intrat in zona alizeului de N-E. Suntem la 1100 de mile distanta de Trinidad. Marius a lansat de cateva zile o linie de pescuit. Un frumos macrou spaniol de 15 kg ne-a imbunatatit meniul. Intr-una din zile reusim sa parcurgem 167 de mile, record absolut pentru Phoenix. E adevarat ca ne ajuta si curentul ecuatorial. Avem in travers babord, la 160 de mile distanta, fluviul Amazon. Marius isi doreste sa urce cu o ambarcatiune pe cursul navigabil al Amazonului. Deocamdata ramane la stadiul de vis. Distanta fata de Trinidad se micsoreaza treptat. Intr-o saptamana am parcurs 1039 de mile cu o medie de 148 de mile pe zi. Am iesit din apele teritoriale braziliene. Navigam pe langa Guyana Franceza. Apa are o culoare verde-cenusie datorata aluviunilor de pe amazon. Vantul s-a mentinut constant, din directia N-E. Ne deplasam cu o medie de 5-6 noduri. Navigam linistit timp de doua zile. Vantul adie usor, are 3-5 noduri. Cu toate astea parcurgem 153 de mile in 24 de ore. Oceanul revine la culoarea obisnuita. Am ajuns in dreptul tarii Surinam. Vantul slabeste treptat iar noi iesim din zona curentului ecuatorial. Ca sa mai castigam viteza Marius instaleaza spinnakerul. Pana la urma vantul a slabit de tot. Am pornit motorul. Calmul plat s-a mentinut mai bine de 24 de ore. In travers, la 110 mile se afla Guyana. Mai avem o suta de mile pana in Trinidad. Vantul se instaleaza din nou si noi ne bucuram de ultima zi de navigatie. Urmeaza o noapte ca in povesti, cu luna plina. Pe cerul fara nori stralucesc Steaua Nordului, Crucea Sudului  si Carul Mare. In cursul noptii am dublat capul Galeta situat in partea de N-E a insulei Trinidad. Dupa alte 50 de mile ajungem in golful Chaguaramas  Am parcurs 2040 de mile in 14 zile cu o medie de 145 de mile pe zi. Este o performanta pentru Phoenix. Va urma o perioada de odihna pentru Phoenix si de munca pentru echipaj.

octombrie 17, 2011

Salvador – Destinatie de vacanta

Echipajul velierului Phoenix a ajuns, dupa cateva sute de mile parcurse de-a lungul coastei braziliene, in orasul Salvador, capitala statului Bahia. Situat in nord-estul Braziliei, statul Bahia a fost printre primele regiuni colonizate de portughezi. Amerigo Vespuci a fost primul european care a ajuns in zona actualului oras Salvador la 1 noiembrie 1501. El a denumit golful: Bahia de Todos os Santos( Golful Tuturor Sfintilor) in cinstea sarbatorii din acea zi. Salvador a fost capitala Braziliei din 1549 pana in 1763 cand rolul a fost preluat de orasul Rio de Janeiro. Salvador fost pentru o perioada al doilea oras ca importanta al Imperiului Portughez dupa Lisabona. Acest fapt s-a datorat comertului intens cu zahar( din trestie-de-zahar), sclavi si aur.

Am gasit cu greu un loc de ancoraj in golful plin de ambarcatiuni de la poalele orasului Salvador. Am ancorat in apropierea fortului Sao Marcelo. De la barca ajungem cu dinghy la Iate Clube de Bahia. Nu departe se afla terminalul pentru vasele de croaziera unde sunt si birourile celor de la Vama si de la Policia Federal. Formalitatile de intrare se desfasoara rapid. Orasul a devenit o destinatie turistica de vacanta si este asaltat de mii de vizitatori. Ne-am propus si noi sa acoperim cat mai multe obiective turistice, lucru greu de realizat in cateva zile. Salvador este un oras al culorilor. Populatia este un cocktail format din amestecul dintre albi, negrii din Africa si amerindienii bastinasi. Religia si misticismul fac parte integranta din viata oamenilor din Bahia. Se spune ca in Salvador exista cate o biserica pentru fiecare zi a anului. Populatia practica  diverse culturi africane: Candomble`, Macumba si Umbanda. Misticismul a patruns in toate aspectele vietii: in modul  oamenilor de a se imbraca, in bucataria cu puternice influente africane.   Orasul Salvador este impartit in doua zone: Orasul de Sus( Cidade Alta) si Orasul de Jos( Cidade Baixa); legatura intre cele doua se face cu liftul. Elevador Lacerda poarta numele celui care l-a construit, inginerul Augusto Lacerda si este unul din simbolurile orasului Salvador. Constructia liftului a inceput in anul 1869 si a fost finalizata dupa patru ani. A fost modernizat in anul 1930. Functioneaza zilnic, 24 de ore; pretul este foarte accesibil. Am vizitat in mai multe randuri Orasul de Sus. Iesirea din statia liftului da in Piata Municipala unde se afla Palatul Municipal construit in anul 1549. De aici incepe Centrul Istoric, cunoscut sub numele de Pelourinho. UNESCO a declarat Pelurinho cea mai importanta grupare de arhitectura coloniala din secolele XVII-XVIII de pe continentul american. Strazile sunt pavate cu piatra cubica. Centrul Istoric cuprinde numeroase biserici, muzee, magazine de suveniruri, restaurante.

Pe strazi, in piatete isi desfasoara activitatea numerosi artizani. Practicantii sportului numit “capoeira” ofera spectacole ad-hoc. Capoeira este un tip de arta martiala inventat de sclavii din Angola in urma cu mai bine de 500 de ani. Este sportul national al Braziliei. Este o tehnica de lupta cu picioarele, sub forma unui dans pe muzica de berimbau, un instrument cu o singura coarda asemanator unui arc.

Am vizitat cateva monumente si biserici: amintesc aici de monumentul “Cruz Caida” ridicat pe locul unde a fost demolata o catedrala. Dintre cele 365 de biserici cate se afla in Salvador am ales Ordem Terceira de Sao Francisco( Biserica celui de-al treilea ordin al Sf. Francisc). Are o fatada remarcabila, acoperita in intregime de sculpturi in stil baroc. Am vizitat biserica si osuarul. Intr-o piateta se afla statuia lui Zumbi dos Palmares, erou al luptei pentru rezistenta. El s-a nascut in 1655 intr-o familie de oameni liberi. Jugul colonizator i-a ingenunchiat. Zumbi a luptat importiva colonizatorilor si a sclaviei. A murit decapitat in anul 1695.

Pelurinho este un loc plin de farmec. Cladirile coloniale cu fatade colorate adapostesc diverse magazine de suveniruri, agentii de turism, cafenele si restaurante. Zona este supravegheata de politie. La ora pranzului pe strazi apar tarabe unde femei imbracate de obicei in alb, “baianas”, in traditia africana, servesc mancaruri direct din cratiti si tavi aduse de acasa. Bucataria din Bahia este unica. Influenta afro- braziliana confera bucatelor o aroma deosebita. Mancarurile sunt gatite cu un ulei (dende) extras dintr-un palmier african si sunt condimentate. Atunci cand nu vand mancare “baianas” invita turistii sa le fotografieze contra unor sume modice. Am dat curs unei astfel de invitatii si, dupa cum se poate vedea, ne-am amuzat copios.

Iate Clube de Bahia se afla in Orasul de Jos. Aici am vizitat intai Mercado Modelo, care a fost vechiul sediu al Vamii din 1971. Acum aceasta piata adaposteste numeroase standuri unde se vand suvenire si obiecte de artizanat. Locul este asaltat de turisti. Piata se extinde si in aer liber. Diverse formatii de muzica intretin atmosfera de vacanta. Este cel mai vizitat obiectiv turistic din Salvador. Orasul de Jos este mai putin turistic. Strazile sunt intesate cu tarabe unde se vand tot felul de produse: fructe, legume, dulciuri, produse de pielarie, haine, etc. Fiecare incearca sa-si castige cumva existenta. In apropierea elevadorului se afla un cartier cu oameni saraci unde criminalitatea este crescuta. Aceste cartiere sunt numite: favelas. Politia calare patruleaza in zona pentru a asigura securitatea turistilor.

Cu trei zile inainte de plecarea din Salvador am intrat cu barca la yacht-club. Am spalat rufele, am spalat barca.

Am facut aprovizionarea pentru etapa urmatoare. Am facut iesirea, am luat motorina de la un ponton plutitor si am iesit in larg. Urmeaza o noua etapa de navigatie.

 

septembrie 11, 2011

Vacanta la tropice

 

Echipajul velierului Phoenix continua navigatia de-a lungul coastei Braziliei.Urmatoarea oprire am facut-o dupa alte zile si nopti de navigatie: insula Sao Sebastiao, situata in statul Sao Paulo. Am ajuns in aceasta locatie cu noaptea-n cap, lucru obisnuit pentru Phoenix si echipajul sau. Ne-am legat la un buoy apartinand de Iate Clube Pinda. Insula Sao Sebastiao  cunoscuta sub denumirea de Ilhabela este cea mai mare insula a Braziliei. Este “ satul de vacanta” al bogatilor din capitala Sao Paulo. Peisajul este foarte atragator: munti acoperiti de paduri, cascade, plaje cu nisip fin si o apa azurie. Am profitat de cele trei zile gratuite pe care ni le-a oferit yacht-clubul. Am vizitat insula care era ticsita cu turisti. Doua mari vase de croaziera erau ancorate la sosirea noastra. In zilele ce au urmat au venit altele. Ilhabela are toate atributele unei statiuni litorale: hoteluri de toate categoriile, pensiuni, restaurante, baruri, discoteci. Artisti locali au adaugat localitatii o nota distincta cu operele lor expuse in parcuri special amenajate. Este un loc ce merita vizitat. Inainte de plecare am facut cumparaturi  de la unul din supermarketurile foarte bine aprovizionate de pe insula. Am navigat alte sute de mile nord. Am depasit Capul Frio si apoi Capul Buzios. La ora 21 pm ne-am legat la un buoy al Iate Club-ului Armacao de Buzios. Localitatea cu acelasi nume era odinioara un linistit sat de pescari. Istoria spune ca in 1964 actrita Brigitte Bardot a petrecut  aici doua sejururi impreuna cu un prieten brazilian. De atunci Buzios a devenit celebru. Peninsula are de fapt cu ce sa se mandreasca. Sunt 23 de plaje, unele au deschiderea spre mici golfuri, altele spre ocean. Plajele au nisip alb si sunt marginite de cocotieri, marea este azurie. Localitatea este intesata de hoteluri, baruri, discoteci, magazine. Viata de noapte este punctul de atractie pentru numerosii turisi de toate varstele. Concerte cu muzica live, programele diverse ale restaurantelor si discotecilor tin in priza vizitatorii pana dimineata. Si in Buzios artistii plastici brazilieni si-au adus contributia la infrumusetarea locului. Este renumita statuia in bronz reprezentand-o pe Brigitte Bardot. Am vizitat Buzios si am ramas impresionati. Avem o singura dezamagire: nu am putut sa cumparam motorina. Cei de la club ne-au spus ca singura posibilitate ar fi sa mergem in orasul Vitoria situat la nord. Le-am urmat sfatul. Am navigat cale de trei sute de mile. Am ajuns in Vitoria in cursul noptii. Orasul este capitala statului Espirito Santo si este relativ tanar. A fost construit in anii  saptezeci. Este unul dintre cele mai mari porturi ale Braziliei. De aici se exporta fier si produse metalice. Ca si alte orase braziliene, capitala este construita pe o insula si este legata de continent prin cinci poduri. Ne-am apropiat de Iate Clube de Espirito Santo si ne-am legat la un buoy. Dupa cateva ore bune de somn, am mers la marina si ne-am interesat daca putem sa luam motorina. Am primit raspuns afirmativ asa ca ne-am deplasat cu yachtul la ponton. Am umplut tancurile si bidoanele. Vom avea de strabatut un drum lung pana la urmatoarea oprire: Salvador. Pentru navigatori o oprire in orasul Vitoria este binevenita. Este un loc bun de aprovizionare cu alimente si combustibil. Phoenix si echipajul isi continua calatoria de-a lungul coastei Braziliei.

august 21, 2011

Viata la tropice

Velierul Phoenix si echipajul lui, Marius si Catalina Albu se afla in continuare in Brazilia. E drept ca nu am mai relatat nimic de mult timp despre noi. Constatasem cu tristete ca nici macar prieteni romani navigatori nu sunt interesati de povestile noastre, care nu sunt marinaresti. Ne-am zis ca nu merita efortul. Avem “ o mana” de prieteni si de oameni inimosi care se intereseaza de soarta noastra. Mai multi navigatori pe care i-am intalnit in peregrinarile noastre ne-au solicitat si ei vesti si amanunte despre expeditie. Vom relata pe scurt despre peregrinarile noastre. Am ajuns pentru a doua oara in orasul Florianopolis. Am tras la ponton la Iate Clube de Santa Catarina. Personalul de la club ne-a recunoscut si ne-au primit prieteneste. Am explicat ca vrem sa stam mai mult deoarece avem ceva reparatii de facut; ne-au oferit un loc la un ponton unde aveam apa si electricitate. Am mers in oras si am facut intrarea. Deoarece Brazilia este stat federativ, la intrarea in fiecare stat este obligatorie prezentarea la Capitania dos Portos si la Policia Federal. Orasul Florianopolis este capitala celui mai mic stat din sudul Braziliei, Santa Catarina. Influenta emigrantilor germani stabiliti aici la inceputul secolului douazeci este puternica. Florianopolis este considerat orasul cu cea mai buna calitate a vietii din intreaga tara; este pitoresc si cosmopolit. Cunoscand deja locurile am mers si am facut o aprovizionare de la piata situata in centrul orasului. Aici se gasesc produse din carne de porc: costita afumata, carnati, sunca, salamuri diverse. Produsele lactate sunt si ele variate si de buna calitate. In apropierea yacht-clubului se afla o imensa hala de legume si de fructe, un adevarat corn al abundentei.

Dupa cateva zile de acomodare am inceput munca la barca. Marius a desfacut patul dublu din babord si a examinat chila. O parte din lemnul de care sunt prinse varangile cu buloane a putrezit. Din acest motiv buloanele nu mai sunt prinse etans si apa patrunde fara restrictii in santina. Marina in care ne aflam nu ofera prea multe posibilitati. Nu sunt ateliere de reparat si nici multe magazine de unde sa poti cumpara piese si alte lucruri necesare pentru barci.

Marius a gasit in barca o bucata de stejar pe care o avea de rezerva. A cumparat silicon si saibe Grower. A inlocuit o parte din lemnul putred cu bucati de stejar. A injectat silicon pe sub varangi, si a adaugat saibe la buloane. Ritmul de munca nu a fost prea alert. Pentru orice fleac Marius trebuia sa mearga in oras ca sa cumpere cele necesare. Sambata si duminica magazinele sunt inchise. Conditiile de munca au fost dificile. Cabina era vraiste; reparatiile facute cu barca in apa sunt dificile. Dupa aproape o luna de munca si de confort redus Marius a reusit sa finalizeze reparatiile. Eram constienti ca este doar o improvizatie care sa ne ajute sa putem naviga mai departe. In perioada petrecuta in Florianopolis orasul se pregatea de carnaval. Pe un spatiu special amenajat numeroase care alegorice se aflau in stadiu de constructie. La sfarsitul ultimei saptamani a inceput carnavalul. Magazinele s-au inchis, turistii au invadat orasul. Prima zi a carnavalului a fost destinata distractiei barbatilor. Pe strazi puteau fi vazuti tineri imbracati in rochii foarte elegante, purtand peruci multicolore, ciorapi subtiri si pantofi cu toc. Unii erau foarte eleganti, altii erau haiosi chinuindu-se cu mersul pe tocuri. Toti s-au adunat in centrul orasului. Seara s-a incheiat cu focuri de artificii.

Am parasit orasul Florianopolis. Vom naviga spre nord de-a lungul coastei Braziliei si ne vom opri mai ales in ancoraje. Sunt cateva locuri recomandate de navigatori pe care intentionam sa le vedem. Prima oprire a fost la cincisprezece mile nord distanta de Florianopolis. Porto Belo este un orasel cu o puternica influenta germana. Orasul vechi arata ca o alta tara fata de Brazilia avand o arhitectura tipic europeana. Zona este cautata de amatorii de scufundari. Plajele sunt pitoresti dar destul de aglomerate. La sfarsit de saptamana barcile cu motor avand numerosi membri la bord, umplu ancorajele. Cu greu mai gasesti un loc. Petrecerile se tin lant; atmosfera este deosebit de relaxata.

Urmatorul obiectiv a fost insula Sao Francisco do Sul situata la 36 de mile nord fata de Porto Belo. Orasul Sao Francisco este considerat a fi a treia asezare ca vechime din Brazilia. Primii emigranti care s-au stabilit aici in secolul 17 proveneau din insulele Azore si din Portugalia. Timp de secole orasul a fost o baza de plecare pentru baleniere; azorenii au fost considerati cei mai buni vanatori de balene. Am ancorat in dreptul Muzeului Marii aflat in renovare. Orasul este inconjurat de dealuri inalte acoperite cu paduri. Atmosfera este patriarhala, casele sunt vechi dar bine intretinute, colorate in nuante pastelate. Strazile sunt inguste, pavate cu piatra. Am vizitat orasul si piata centrala acoperita.

  Am petrecut serile pe terasa unui restaurant amenajat intr-un mod original. Orasul si oamenii ne-au impresionat placut. Am parcurs alte patruzeci de mile si ne-am oprit la o alta insula: Ilha do Mel( insula de miere), situata in statul Parana. Este considerata o insula-paradis; este o rezervatie naturala unde se gasesc helestee, grote si plaje parasite. Pe insula nu sunt masini. Natura primitiva a transformat Ilha do Mel intr-un punct de atractie pentru iubitorii de camping. Din pacate nu am avut noroc de vreme buna. Ploaia ne-a impiedicat sa strabatem insula pe indelete; din acelasi motiv nu am putut sa fotografiem. Desi am asteptat inca doua zile vremea nu s-a imbunatatit si noi am plecat mai departe. Phoenix si echipajul navigheaza in continuare de-a lungul coastei braziliene.

iunie 21, 2011

In continuare in Brazilia

Desi muncile la Phoenix sunt herculiene, cateva consolari exista si pentru mine. Am uploadat cateva poze noi in categoria brazilience, aici.

mai 5, 2011

Phoenix si povestea lui

Ultimele stiri: Marius si Catalina sunt in continuare in Florianopolis, Brazilia. Vor intra in santier si urmeaza sa inceapa reparatiile. Printre altele, Phoenix trebuie ridicata si etansat derivorul, iar mai nou chila este putrezita. Mai ramane sa se orienteze unde si cand.  Estimativ reparatiile trebuie sa dureze doua saptamani – dar tare imi e ca o sa dureze mai mult, caci brazilienii nu sunt faimosi pentru rapiditate, ci pentru femei frumoase :) Daca doriti sa le trimiteti mesaje de incurajare direct, adresa de e-mail a lui Marius este: marioalbu [at] yahoo.com Orice donatie este binevenita! Detalii la sfarsitul articolului. Cred ca daca traiam in alta tara  Phoenix s-ar fi odihnit acum intr-un muzeu al marinei, deoarece este primul velier romanesc care a facut inconjurul lumii cu echipaj romanesc in totalitate. A reusit aceasta performanta de doua ori. La noi nu exista un astfel de interes. Corabia Speranta construita de domnul Deboveanu pentru filmarile serialului“ Toate panzele sus’”a sfarsit la fier vechi fiind taiata in bucati. Se pare ca nu avem nevoie de istorie si nici de inaintasi. Istoria este pentru natiuni care au spirit civic si patriotismul adanc intiparite in constiinta nationala. La noi patriotismul a disparut odata cu “ noua democratie” in care toti patrihotii propovaduiesc  dragostea de tara si popor. Ar mai fi si cei care promoveaza imaginea Romaniei prin hoteluri de lux pe mii de euro, banii contribuabililor. Tot cu Phoenix am plecat in a treia calatorie: de data asta pe urmele goeletei Speranta ca sa refaca traseul imaginar din romanul: “Toate panzele sus”. A fost o munca istovitoare pentru a pune pe picioare acest proiect. Este printre putinele proiecte de anvergura in domeniul navigatiei cu vele care se pot realiza in Romania. Doi ani am batut pe la usi, care de care mai pompoase. Am ajuns pana in poarta Cotrocenilor. Am crezut ca primul marinar al tarii va fi interesat. Dar pana la Dumnezeu te manaca sfintii. Nu am reusit sa trec proiectul de cativa consilieri foarte entuziasmati la momentul respectiv. Nu am primit de atunci niciun raspuns. Cand nu mai speram nimic a aparut un singur sponsor: Cornel Tabacaru, roman plecat din tara care s-a oferit sa ne ajute. Sponsorizarea lui ne-a ajutat sa echipam barca si sa pornim in calatorie. Pentru un proiect de asa intindere un singur sponsor nu este de ajuns. Poate doar daca este unul foarte motivat. Oricum, cu timpul lumea te uita. Visam sa realizez acest proiect cu o ambaractiune mai mare, bine echipata, in care sa incapa si o echipa de filmare. Am fi putut realiza un serial despre o calatorie in jurul lumii. Dupa ce strabateam Str. Magellan calatoria ar fi urmat in Oceanul Pacific prin insule unde nu se poate ajunge decat pe mare. Sunt nenumarate ambarcatiuni sub pavilion romanesc care valoreaza sute de mii de euro si care se odihnesc in tot felul de marine de fite din Europa. Una dintre acestea ar fi putut sa participe la proiectul nostru, impreuna cu posesorul ei, fireste. Nu s-a oferit nimeni. Am ramas pana la urma sa navighez cu batranul Phoenix. Este o barca rezistenta de altfel dar care a trecut prin multe incercari. Practic am imbatranit impreuna. Cu micul Phoenix am trecut prin uragane si furtuni cumplite. In 1995 au fost doua uragane: Luis de forta trei si Merlin de forta unu. In 1998 a fost uraganul George de forta doi. Toate acestea s-au intamplat in insula Saint-Martin. In 1997 am prins o furtuna In Atlanticul de Nord, de forta 12. Phoenix a avut de suferit cel mai mult de pe urma uraganului Luis. Atunci am pierdut patru din cele cinci ancore. Am grapat cu singura ancora ramasa si am ajuns la apa mica. Valuri imense au izbit barca timp de jumatate de ora afectandu-i structura de rezistenta, in special chila. Pana la urma s-a rupt lantul ancorei si chinul s-a sfarsit. Phoenix a fost aruncat pe mal la 10 metri distanta de apa.

Am supravietuit acelui uragan si am reusit sa fac inconjurul lumii dupa un an de reparatii. Cu acelasi Phoenix subrezit am plecat spre cele mai grele locuri de pe planeta : stramtoarea Magellan si Tara de Foc. Cu mare greu, dintr-un santier in altul, am reusit sa strabatem 16043 mile. Mai aveam optsute de mile pana la Tara de Foc, cele mai grele. Lucrurile pe barca au inceput sa cedeze; unele de vechi ce sunt, altele din cauza solicitarilor. Randa, vela principala, s-a rupt pe o portiune de un metru. Dupa zece ani de folosinta am constatat ca materialul e putred, uzat de expunerea indelungata la razele ultraviolete puternice din zonele tropicale. Nu se putea continua calatoria fara o randa buna. Ne-am intors din drum; a fost un moment foarte dureros pentru mine.

Din pacate, procesul de degradare al ambarcatiunii continua. Catargul e cumparat la mana a doua in 1992. L-am gasit intr-un santier in Grecia. Pana cand si sarturile au 20 de ani vechime. Le am de la alte ambarcatiuni care nu mai puteau fi salvate in urma uraganului Luis. Motorul, proaspat reparat in Argentina, consuma mult ulei. Nu e de ajuns ca intra apa pe la chila; curge si pe la presetupa de la axul elicei.

Cea mai grava problema pe care am descoperit-o acum este chila care a inceput sa putrezeasca. Sunt nevoit sa ridic barca intr-un santier si sa incerc sa o carpesc pe ici, pe colo. Ar fi necesara o reparatie de anvergura pe care nu o pot realiza din lipsa de bani. Ar trebui sa dau jos catargul, sa desfac bucataria si baia si sa inlocuiesc o portiune de 3-4 metri din chila. Deoarece nu voi putea sa realizez aceasta lucrare, infiltratia de apa va continua si putregaiul se va extinde. Este ca o boala incurabila pentru lemnul barcii. Nici nu vreau sa ma gandesc la eventualitatea ca batranul Phoenix sa nu mai poata sa ajunga acasa, sa moara intr-un santier de la capatul lumii, departe de tara de unde a fost construit si de unde a plecat cu toate panzele sus.

  Orice donatie este binevenita! Pentru donatii, Contul Clubului Explorer Romania este: RO51 BRDE 04 SV20840080400 CUI: 18862149

aprilie 4, 2011

Sarbatori de iarna in Buenos Aires

Ultimele stiri: Marius si Catalina sunt in continuare in Florianopolis, Brazilia. Vor intra in santier si urmeaza sa inceapa reparatiile. Printre altele, Phoenix trebuie ridicata si etansat derivorul. Mai ramane sa se orienteze unde si cand.  Estimativ reparatiile trebuie sa dureze doua saptamani – dar tare imi e ca o sa dureze mai mult, caci brazilienii nu sunt faimosi pentru rapiditate, ci pentru femei frumoase :) Am vorbit pe data de 28.04.2011 cu ei si pareau bine dispusi si hotarati sa nu renunte!!   Pentru cei care doresc sa ii ajute in orice fel, va rugam sa contactati administratorul acestui site. Date de contact:  Dr. Dipl. Ing. Claudia Szabo, Secretar Explorer Club Romania. Email: claudias [at] comp.nus.edu.sg  (inlocuiti [at] cu @ si eliminati spatiile) Daca doriti sa le trimiteti mesaje de incurajare direct, adresa de e-mail a lui Marius este: marioalbu [at] yahoo.com Echipajul Phoenix, Marius si Catalina Albu, insositi de prietenul uruguayan Fernando Martins, au ajuns miercuri 15 decembrie 2010 in Buenos Aires in Yacht Club Argentino. Am fost ajutati de un lucrator al marinei ca sa ne legam la pontonul pentru oaspeti. In mare graba ne-am imbracat toti trei cu haine de oras. Am luat actele barcii si am pornit la drum. Ne-am oprit intai la biroul marinei unde ne-am inregistrat. Yacht Club Argentino este cel mai vechi club de yachting din tara. A fost fondat in anul 1882 iar prima regata s-a desfasurat in anul 1886. Ambarcatiunile  care viziteaza acest club beneficiaza de o saptamana de gratuitate in semn de curtoazie. Facilitatile sunt foarte bune. Locatia este favorabila celor care vor sa viziteze capitala. Se poate ajunge in centrul orasului in douazeci de minute de mers pe jos. Clubul are si o traditie puternica in ceea ce priveste cursurile de navigatie cu vele. La momentul in care am ajuns noi acolo se pregatea cel mai puternic concurs de velisti din America de Sud,” Argentina Open”.

Pentru formalitatile de intrare am facut primul drum la Serviciul Imigrari. De acolo am luat un taxi si ne-am indreptat spre Vama aflata in capatul portului comercial. Cu toate hartiile ne-am deplasat apoi la Prefectura Naval unde odiseea formalitatilor pentru intrare s-au incheiat cu succes. I-am multumit lui Fernando pentru ajutorul substantial pe care ni l-a acordat. Am incheiat seara la restaurantul clubului. Am fost invitati de un prieten al lui Fernando. Sergio Perretta este argentinian si are o firma de reparatii pentru barci. Intre Fernando si Sergio a avut loc procesul de predare-primire al echipajului de pe Phoenix. Suntem norocosi sa cunoastem astfel de oameni. Seara a fost foarte reusita, meniul consistent si vinul de calitate. A doua zi (16.12) am facut prima plimbare de recunoastere in Buenos Aires. Orasul Buenos Aires a fost fondat in anul 1536 de catre Pedro de Mendoza. De-a lungul secolelor orasul s-a extins pe malul fluviului La Plata. Actualmente metropola gazduieste mai mult de o treime din populatia tarii adica treisprezece milioane de oameni. Locuitorii sunt distribuiti in cele patruzeci si sapte de cartiere.

  Pentru inceput am descins pe Calle Florida care este aleea pietonala, caracteristica tuturor capitalelor din America de Sud. Dintre numeroasele centre comerciale care imbie cu marfuri de calitate Fernando ne-a indrumat spre Galerias Pacifico. Elegantul mall, ridicat in anii 1890, atrage in primul rand atentia prin cei patru sute cincizeci de metri patrati de fresce care acopera cupola. Frescele reprezinta efortul colectiv al unei suite de artisti plastici mexicani si argentinieni si sunt cu adevarat de exceptie.

La parterul acestei galerii am gustat prima inghetata delicioasa care a deschis o lunga serie de astfel de bunatati. Adusa de imigrantii italieni, inghetata argentiniana este considerata a fi una dintre cele mai bune din lume. La ora 14 ne intoarcem la barca. Fernando isi face bagajele; se va intoarce in Montevideo. Il conducem la ferry. Ne luam un calduros ramas bun. Este un prieten de nadejde care ne-a ajutat foarte mult. Vineri (17.12) dupa o scurta incursiune prin oras pentru aprovizionare ne-am intors la barca. Am spalat barca, rufele, am umplut tancul cu apa. Sambata (18.12) vremea mohorata ne-a permis munca de birou. Marius a selectat poze, eu am scris articolul pentru Jurnalul National. Duminica (19.12) vremea buna ne-a scos pe strazi. Vizitam un prim obiectiv turistic: targul de duminica din San Telmo. Pe o strada ce se intinde pe cativa kilometri numerosi artisti plastici, artizani, comercianti de tot felul isi expun pe tarabe lucrarile si produsele muncii. Dansatori, mimi, muzicanti creeaza o atmosfera boema, specifica acestui cartier. Turistii sunt de pretutindeni, fiecare cauta sa cumpere un obiect de arta sau un suvenir.

  Dansatorii de tangou ofera spectacole pe strada pietruita. A beneficiat si Marius de o scurta lectie de dans cu o partenera foarte draguta.

  De la San Telmo ne-am indreptat spre Casa Rosada, palatul prezidential al Argentinei. Avand fatada indreptata spre Plaza 25 Mayo, palatul are un balcon care a devenit celebru. Din acel balcon presedintele Juan Peron si sotia acestuia, Evita, adresau multimii discursuri convingatoare. Am vizitat palatul insotiti de un ghid, am facut poza la balcon.

Ne-am intors la barca obositi si deshidratati. Dupa lasarea serii am iesit din nou la plimbare pe racoare. Din fata marinei porneste o strada larga, plina de verdeata. Pe trotuar sunt numeroase chioscuri unde se servesc sendvisuri cu carne si carnati la gratar. Am ales si noi un chiosc unde era multa lume si am comandat cate un sendvis cu carne de vita. A fost bun si foarte consistent. De la un chiosc alaturat am luat doua beri si apoi ne-am continuat plimbarea. Ne-am oprit intr-o piata unde pe un ring de dans improvizat se desfasoara un adevarat spectacol. Pe o muzica diversa, de la genul gaucho pana la tangou si rock, perechi de varste diferite isi consuma energia si talentul. Argentinienii stiu sa se distreze, sa se bucure de viata. Ne-am intors la barca plini de impresii placute. Saptamana care a urmat a fost una de asteptare. Luni (20.12) am fost la biroul marinei si am discutat posibilitatea intarii in santier. Phoenix are nevoie de reparatii. De la marina am primit asigurari ca lucrurile se vor aranja dar ca trebuie sa asteptam. Sergio ne-a acordat si el sprijin si a discutat direct in Consiliul Director al clubului. Yacht Club Argentino are o filiala situata la cateva mile distanta de sediul din Buenos Aires. Aceasta filiala se afla pe un canal al fluviului La Plata, in San Fernando. In zilele care au urmat am alternat vizitele in oras cu mici reparatii la barca. Vineri (24.12) in ajun de Craciun am facut cumparaturi de la un supermarket de unde am luat carne, zarzavaturi si alte bunatati. La ora 13 primim aviz favorabil de la YCA San Fernando. Intr-un sfert de ora ne dezlegam de la ponton si parasim marina. Profit de drumul pe care il avem de parcurs si pergatesc o salata Beouf. In apropiere de marina San Fernando chem in canal 71 si solicit permisiunea de a intra. Suntem asteptati la pontonul de primire si suntem ajutati sa ne legam. Este un loc provizoriu, abia a doua

zi vom fi repartizati la un alt ponton. Ne inregistram la oficiu si facem o plimbare prin marina. YCA San Fernando beneficiaza de o buna amplasare si de un spatiu adecvat. Intr-un adevarat parc dendrologic  cu specii diverse de arbori sunt amplasate birourile, doua restaurante, diverse facilitati pentru membrii clubului: piscina, dusuri si multe anexe. Santierul are un spatiu amplu pentru ridicarea barcilor, doua travelifturi, ateliere pentru diverse reparatii. Securitatea este maxima. Intrarea automobilelor si a persoanelor este strict supravegheata. Nici musca nu trece fara legitimatie de membru. In ziua de Craciun am fost mutati la un alt ponton. Phoenix sta la umbra copacilor. Sunt 33 de grade in barca, greu de suportat. Duminica (26.12) am iesit in recunoastere. San Fernando este o suburbie a capitalei Buenos Aires, la patruzeci de minute de mers cu trenul. Oraselul se intinde mai mult pe orizontala. Case cochete se desfasoara de-a lungul strazilor marginite de copaci. E o atmosfera placuta, patriarhala. Toata lumea saluta pe toata lumea, toti isi fac urari de sarbatori. Pentru noi este al doilea Craciun petrecut undeva “in praznic” de cand am inceput proiectul. Luni (27.12) suntem mutati in santier. Ne legam cu prova la un dig inalt. Vom sta cu barca in apa dar avem acces la dotarile santierului. Din oras am cumparat un stecher ca sa ne legam a sursa de curent si un ventilator pentru o viata mai buna. Am solicitat un mecanic. A sosit prompt si a facut o analiza a motorului. Primul diagnostic a fost: functionarea defectuasa a injectoarelor si a pompei de motorina. Marti( 28.12) atat injectoarele cat si pompa au fost scoase si duse la verificat. Joi (30.12) au venit doi mecanici care au verificat compresia pe pistoane. Vine mecanicul sef care ii explica lui Marius care e baiul. Sistemul de evacuare al gazelor si al apei nu este eficient si din acest motiv motorul nu functioneaza la parametri. Solutia este sa dea jos chiulasa si sa verifice valvele. Operatiunea se desfasoara in urmatoarele doua ore. Motorul nostru a fost impartit frateste: o parte la mecanici si o parte la noi in barca. Marius incepe lucrul la cabina. Vrea sa o extinda ca sa ne protejeze mai bine de intemperii.

Vineri (31.12) pregatesc sarmale. Am cumparat din Las Palmas un borcan cu varza murata “fabricata in Romania”. Profit de vreme si spal si ceva rufe ca sa nu-mi ies din mana. Seara am facut un gratar cu carne de vita. Am intrat in noul an cu traditionalul pahar de sampanie baut in cockpit. Peste tot in jur se desfasura un spectacol de lumina de la jocurile de artificii. Am intrat in 2011. Incepand cu 2 ianuarie, timp de o luna si jumatate am muncit in santier. Marius a efectuat majoritatea operatiunilor; eu l-am ajutat in functie de pricepere si indemanare. Extinderea cabinei a fost un succes. Lucrul cu fibra de sticla la temperaturi de 30 de grade nu a fost placut dar a meritat. Sfatuit de mecanic, Marius a schimbat sistemul de evacuare de la motor. Repararea motorului a durat mai mult decat am fi dorit. In Argentina este vara si multi pleaca in “vacaciones”. Pentru o mai mare siguranta Marius a fixat paieurile in holsuruburi si a asigurat lucrurile de pe punte. Am facut o verificare a cambuzei si am inventariat alimentele. Au fost nenumarate mici reparatii si imbunatatiri care sa ne ajute sa navigam in siguranta spre Tara de Foc. Vineri (11.02) mergem la Prefectura naval si facem iesirea. Sambata(12.02) facem o ultima aprovizionare. Ne dezlegam de la pontonul din santier si mergem la pontonul pentru motorina. Este sfarsit de saptamana si numeroase barci cu motor asteapta sa alimenteze pentru a face o escapada pe canalele fluviului La Plata. Dupa ce luam motorina ne intoarcem la locul nostru. Marius aranjeaza si spala puntea, eu fac ordine in barca. Facem un dus si pornim motorul. Suntem gata de plecare. Am stat in santier patruzeci si opt de zile. Consideram ca suntem pregatiti sa navigam spre sud. Singura problema este timpul inaintat. De la jumatatea lunii februarie in Patagonia incepe deja toamna. Noi suntem inca departe. Duminica si luni (13-14.02) am navigat pe fluviul La Plata. Vantul si-a facut de cap, a batut din toate directiile mai putin directia cea buna cu o intensitate care a juns pana la 30-35 de noduri. Abia dupa-amiaza incepe un vant din directia nord-est, cadou de ziua indragostitilor. Marti (15.02) avem parte de o zi placuta de navigatie. Oceanul este linistit, vantul este din sector N-E la 10-15 noduri. Ne intrebam de cate zile placute de navigatie vom mai avea parte. Dupa-amiaza vantul s-a intarit. Bate cu 18-20 de noduri din sector N-W. La ora 21 ajungem in dreptul orasului Mar del Plata, la 15 mile distanta. Este cea mai importanta statiune de litoral a Argentinei. Pe masura ce coboram, temperatura scade considerabil. In timpul carturilor de noapte ne echipam serios: polar si gore.

Miercuri (16.02) vantul s-a mentinut in directie si tarie; bate din sector nord-vest la 16-18 noduri. Cerul este senin. La ora 15 chem in radio in canal 16 un vas de pasageri care trece in directia nord la doua mile in tribord. Solicit o prognoza meteo si primesc cu multa amabilitate predictiile meteo pe trei zile. Inca doua zile vom avea vant bun. Suntem optimisti. Poate reusim sa ajungem la Puerto Madrin unde ne putem adaposti. La ora 17 vantul se intareste la 20-22 de noduri. Marius da randa jos si deroleaza focul mic. La noapte ne asteptam la un vant de 35 de noduri din sector nord-est. In timp ce aranja randa pe ghiu, tragand de o margine a ei, Marius aude un parait. Mai trage o data si aude cum materialul se rupe. Randa s-a rupt pe distanta de un metru. Este aceeasi portiune care a fost reparata in Rio de Janeiro. Marius spune :”parca mi s-a rupt sufletul”. A mai testat si alte portiuni . Randa se rupe de parca ar fi putreda sau, mai bine zis, coapta la soare.

 

A ezitat pana sa imi dea vestea cea proasta. Pentru cateva ore am fost nauci. Am renuntat si la mancare, nu ne ardea de nimic. Analizand situatia am inteles ca nu avem ce sa cautam in Tara de Foc fara vele bune. Este frustrant. Ne-a luat doi ani ca sa pregatim proiectul; de aproape doi ani navigam, ne chinuim prin santiere si cand mai avem putin pana sa finalizam trebuie sa renuntam. De fapt suntem nevoiti sa amanam proiectul. Pozitia pana la care am ajuns este: 39 grade, 41 minute, 620 secunde sud si 058 grade, 22 minute, 597 secunde vest. Din Romania pana aici am parcurs 16 043 de mile. Mai aveam de parcurs 800 de mile. Suntem aproape si totusi, atat de departe. Din acest moment am inceput sa facem alte planuri. Prima masura este sa ne intoarcem si sa intram la Mar del Plata. Nu este chiar simplu deoarece avem vantul din fata si fara randa nu putem inainta in volte. Stam la capa si asteptam schimbarea vantului. Asa cum spune si Marius: “este o situatie stupida”. Abia joi (17.02) vantul s-a mai domolit. Pornim spre nord cu motorul. Vineri (18.02) la ora 7.00 ajungem in dreptul intrarii in marina Yacht Club Mar del Plata. Ne-am legat la un buoy si am asteptat. Seara la ora 18 am intrat in marina si ne-am legat la pontonul pentru oaspeti. Am stat in Mar del Plata pana joi (24.02). In acest interval de timp am dat randa la reparat si am facut intrarea. Marius a verificat motorul si a constatat fara placere ca are un consum mare de ulei. Nu avem parte de bucurii. La doua zile dupa noi a intrat in marina un velier francez, barca de  aluminiu. La bord era o familie: mama, tatal si fiul. Erau echipati de vreme proasta. Se intorceau din Puerto Madrin in incercarea de a ajunge la Ushuaia. Au plecat in ianuarie spre Tara de Foc dar vremea proasta i-a impiedicat sa ajunga prea departe. Ne-au spus ca era tarziu si pentru ei. Am mai aflat ca un velier polonez a naufragiat in Insula Statelor. Din echipajul de sapte barbati doi au murit. Incercam sa ne consolam; macar nu suntem singurii intorsi din drum. Am conturat un plan pentru perioada urmatoare. Vom face iesirea din Argentina si vom naviga spre Uruguay. In doua sapatamani expira viza pentru Argentina. Vom naviga incet spre Brazilia unde avem prieteni. Mai avem de rezolvat problema financiara. Reparatiile ne-au consumat rezervele. Se pune problema sa facem o randa noua care costa cel putin o mie de euro. Avem nevoie de bani si pentru a supravietui pe perioada urmatoare. Vom sta mai mult in ancoraje, vom incerca sa gasim solutii. Cativa prieteni navigatori din Romania, printre care: Ioan Cobzarenco si Sorin Drugan, s-au mobilizat si incearca sa stranga bani ca sa facem o randa noua. Le multumim. Orice ajutor este salutar. Asemeni echipajului Sperantei, asteptam si noi un Martin Stricland care sa ne scoata din nevoi si sa ne dea un nou impuls. In mod cert nu vom renunta la proiect. Expeditia” Cu Toate Panzele sus pe Urmele Sperantei” se amana.