sep 11

Maupiti, sora mica a insulei Bora-Bora

by in Jurnal de bord

Maupiti, sora mica a insulei Bora-Bora. Asa este numita mica insula aflata la doar 28 mile de Bora-Bora. Este aproape la fel de frumoasa, dar intrarea in ln laguna este una din cele mai dificile pasaje din Society Islands.

Daca hula este din sud sau sud-vest si mai ai si un vant din aceasta directive, intrarea in laguna eate periculoasa si chiar imposibila. Acest motiv o tine departe de tumultul si nebunia turistilor. Pentru a intra in laguna ei, trebuie sa fii foarte atent, atat la vreme si la directia hulei. Cartea pilot atentioneaza despre pericolele de la intrarea in laguna. Totusi, cu tot pericolul, nu putem rata ocazia de a o vizita, mai ales ca nu este atinsa de turismul agresiv din Bora-Bora sau alte insule din arhipelagul Society Island. Miercuri 31-08-11 Suntem ancorati dupa micul motu (insulita) Tapu aflat chiar la iesitea din pasajul Teavanui a lagunei din Bora-Bora. La cativa zeci de metri de noi este ancorat velierul sub pavilion nemtesc Mango. Vom merge impreuna la insula Maupiti. Pe puntea lor nu se vede nici o miscare. Înca nu s-au trezit. Aseara ne-am contrazis: Peter a spus ca azi va fi vant din sector estic dupa ce s-au uitat pe internet la un sait meteo. Eu, urmarind formatiunile noroase, am zis ca nu va fi vant si se pare ca am avut dreptate: intr-adevar in dimineata asta nu este nici o adiere de vant.

6 am. Ridic ancora odata cu cei de pe Mango care s-au trezit intre timp. Plecam primii, indreptându-ne spre pasajul Teavanui care este foarte larg si bine balizat. In urma noastra si Mango a luat-o din loc. Parcurgem cele 28 mile cu motorul, caci nu avem parte de nici o adiere de vant, hula este din est ceea ce ne avantajeaza. 11am. Am ajuns la intrarea in pasajul Onoiu al insulei Maupiti. Valuri înspumate se lovesc cu furie de reciful de la intrarea in laguna . Vazut din exterior, nu ai zice ca este vreo intrare, trebuie ocolit reciful si deodata apare intrarea in dreapta. Atunci trebuie sa cotesc repede spre dreapta, caci in stinga la doar cativa zeci de metri este un alt recif. Daca este hula din sud sau sud-vest se formeaza deferlenti care te pot da peste cap si ai toate sansele sa ajungi pe reciful din stanga. Patrund hotarat in pasaj, ghidat de geamandurile de bailzaj, cu un ochi la harta de pe plotter, cat si la sonda de adancime. În jurul nostru, valurile se sparg de recifuri si intrarea este destul de ingusta. Nu este deloc o intrare usoara, accelerez motorul la maxim sa inving curentul care iese din laguna. Catalina este in prova si filmeaza. Chiar imediat dupa intrarea in pasaj sunt doua insule. In dreapta insula Tiapao si in stinga Pitiahe. Cum am ajuns in dreptul lor apa a devenit calma si fara valuri. Canalul navigabil este bine marcat asa ca-l urmam fata probleme pana in dreptul localitatii Vaiea. Aici ancoram langa un velier Suedez. Velierul Mango vine dupa noi si ancoreaza in apropierea noastra . Peisajul este superb avem in pupa (spate) oraselul dominat de muntele Taiamanu cu abrupturi spectaculoase iar in prova (fata) laguna cu apa azurie cu adancimea de doar jumatate de metru aproape jumatate de mila pina la plajele orbitor de albe ale insulei Tuanai plina de cocotieri. Cu toata graba noastra merita sa stam cateva zile aici. Azi nici nu vom cobori la mal caci trebuie sa repar dinghile care ia apa pe la o fisura de pe fundul de aluminiu. Îl voi etansa cu silicon adeziv. Dupa masa avem o surpriza neasteptata, cineva ne striga. Ies pe punte si vad o ambarcatiune locala. Niste tipi imbracati in neoprene ne fac semne prietenesti, unul dintre ei ne vorbeste in romaneste… ramanem cu cura cascata. Cine se astepta sa gasim romani aici in Maupite, surpriza este si de partea cealalta, nu se asteptau sa vada un velier cu pavilion Romanesc aici. Romanul, pe numele de Nicolae, fost director la Renault Franta. A iesit la pensie si este aici in vacanta: face scufundari. Nicolas, pe numele lui frantuzit, ne face fotografii la barca si noua pe punte. Stam cateva minute de vorba. Cel care conduce barca ne promite ca ne va da prognoza meteo pe o saptamânā. Nu mai stau mult, alungati poate de foamea care te cupruinde cind stai mult in apa si la soare. Noi ramanem la barca: nu mergem nicaieri caci trebuie sa se usuce siliconul care l-am pus pentru a etansa dinghile. Joi 1-09-2011 Prima zi a fost de explorare a insulei. Mergem cu dinghile la tarm. Gasim usor un loc la un ponton unde-l lasam. Un drum de 9 Km. pe linga laguna da ocol insulei. Inarmati cu camera video si aparatul foto ne propunem sa ocolim insula. Principalul mijloc de transport al insularilor este bicicleta. Noi vom merge ca de obicei pe jos pentru miscare cat si a vedea in detaliu zona. Trecem pe linga case cochete cu gradini pline cu pomi fructiferi. In fata caselor, vezi peste tot ghivece sau tot felu de vase cu flori de toate culorile . Este liniste si pace in aerul inmiresmat de vegetatie tropicala, si vedem foarte putina lume pe strada. Gasim un tânar polinezian cu un superb tatuaj. Nu ma pot abtine sa nu-i fac fotografii. De fapt polinezieni au inventat tatuajele. De aici a pornit fobia care a cuprins noua generatie de artisti. Dupa 300 metri de la ultima casa din sat un drum duce spre o zona arheologica unde sunt petroglife. Pe lânga frumoasele desene si simboluri daltuite in piatra de polinezieni cu multe secole in urma, gasim si fructe de mango cazute pe jos din copaci. Sunt coapte asa ca adunam cat sa pot duce, cam 2-3Kg. La un izvor o polinezianca umple bidoane cu apa. Ne da si noua un bidon cu apa de un litru sa avem pe drum. In graba noastra de a merge la tarm nu am luat apa cu noi. Suntem la mijlocul zilei si este foarte cald. Ne-am departat cam 4 km de sat si o masina opreste in fata noastra din ea coboara Niculai si o femeie, amandoi imbracati in neoprene. Femeia este sotia lui Nicolae si ea romanca. O cheama Maria. Vin de la scufundari. Ne bucuram de intâlnirea inedita a patru romani in mica insula Maupiti. Se grabesc pentru ca sunt topiti de caldura, in neoprenele negre sub soarele nemilos al dupa-amiezii. Ne programan sa iesim impreuna diseara la cina la un restaurant din oras. Ne continuam drumul urcand un deal, ultima portiune am urcat greu din lipsa de antrenament. Pe margine am gasit un bananier. Am cules banana din instinct de conservare si pentru faptul ca sunt gratis. Ajunsi sus avem parte de un peisaj superb. În dreapta se vede laguna cu o multitudine de nuante de turcuaz,o dunga alba delimiteaza limita recifului si al oceanului de un albastru indigo. În stanga domina muntele cu abrupturi stancoase, gradini, palmieri, bananieri. Ajungem inapoi in oras dupa ce am oculit toata insula. Gasim un magazin cu de toate, inclusiv produse alimentare. Ne uitam la ce produse au ca sa stim cu ce ne mai putem apruviziona. Aici dām de fiara din Maupiti…. In fata unei curti gasim pe o taraba cu doi pepeni pe care-I cumparam cu 1000 franci polinezieni. Am mai vazut pepeni prin insule dar erau scumpi. Cu pepeni si restul de fructe adunate margem repede la barca si dam gata un pepene dulce si zemos. Pe celalalt il bagam la frigider, fiind mai mic putea sa incapa in interior. Dupa o jumatate de ora de odihna plecam intr-o incursiune pe mica insula Tuanai. Plecam cu dinghile dar pe bancul de nisip suntem nevoiti sa tragem dinghile dupa noi, apa fiind mai jos de genunchi. Ajungem in partea de sud-est a insulei pe plaja alba de nisip. Catalina ramâne sa faca plaja si baie. Eu ma duc sa explorez insula. Dupa o incursiune de jumatate de ora ochesc un cocotier mai scund în care pot sa urc si sā dau nuci jos. Ramâne pentru mâine sa dau nuci jos, nu am maceta la mine. Ne intoarcem la barca si ne schimbam, apoi mergem la tarm unde ne intalnim cu Nicolae si Maria. Mergem la un mic restaurant unde comandam toti peste si bere locala. Stam pâna târziu la povesti. La despartire ne luam ramas bun de la ei. Mâine vor parasi Maupiti si vor pleca spre Tahiti. Vineri 2-09-2011 Si azi avem o zi incarcata. Ieri am hotarat impreuna cu echipajul de pe velierul Mango sa urcam pe muntele Taiamanu. Ne intalnim la ora 9 am pe ponton. Intreband din poartā in poarta gasim drumul care duce spre traseu. La un momen dat ne incurcam cautand cararea, dar dupa cateva bâlbâeli gasim un fel de marcaj. Urcam incet, nemtii au si pe cei doi copii cu ei. Ajungem la niste stanci pe care trebuie sa le escaladam cu atentie. Dupa o ora si jumatate ajungem pe creasta si dupa 200 metri ajungem la un belvedere unde ne oprim. Peisajul iti taie respiratia. Laguna se vede in toata splendoarea ei de culori si nuante. A meritat din plin efortul facut. Ne intoarcem pe unde am venit. De la ponton ne despartim de echipajul de pe Mango urmând ca dupā amiazā sa ne intalnim la noi pe barca pentru cina. Dar pâna atunci ne luam camera foto si video cat si maceta si mergem la insula Tuanai sa ne aprovizionam cu nuci de cocos. Mergem… este bine spus caci pina acolo apa este mica si trebuie sa mergem prin apa tragând dinghile dupa noi. Petrecem cateva ore bune pe insula. Dau nuci de cocos jos din cocotier apoi le curat aici pe mal cu maceta de coaja groasa sa nu fac mizerie pe barca. Cu o provizie substantiala de nuci ne intoarcem la barca sa aiba Catalina timp sa pregateasca cina, friptura de pui la cuptor cu piureu de cartofi. Punctuali, nemtii vin la cina. Dupa masa depanam amintiri la un pahar de vin roze. Karen a adus laptopul pentru a copia pozele facute azi pe munte. Vedem împreuna primul episod din “Toate panzele sus pe urmele Sperantei”. Musii cei mici de pe Mango sunt rapusi de oboseala si impreuna cu restul echipajului se retrag pe la ora 21. Maine vor sa plece mai departe spre atolul Suwarrow, Samoa si Noua Zeelanda unde vor sta pe perioada cicloanelor. Drumurile noastre se vor desparti de mâine. Noi vom pleca spre atolul Mopelia si apoi mai departe spre Australia. Sâmbata 3-09 2011 Ne-a trezit ploaia care ne obliga sa inchidem hublourile. Nu avem prea multe planificate pentru ziua de azi. Facem o scurta vizita la Mango pentru un interviu cu Karen despre cum se descurca cu copii in timpul navigatie. Tot in cursul diminetii primin o vizita inedita. A oprit o barca locala linga noi. O polineziana de vârsta a doua ne intreaba daca oprim la atolul Mopelia. Raspundem afirmativ. Apoi ne intreaba dacā putem duce niste pachete acolo. Bineânteles ca putem, chiar ne bucuram sa putem ajuta oameni izolati de acolo. Este o practica mai veche in care veliere duc pachete sau corespondenta pe insulele sau atolurile greu accesibile. Am facut asta si eu in 1996 pe atolul Palmerston. Ramâne ca mâine pína la ora 11am. sa aduca pachetele ca apoi noi sa putem pleca. Pâna dupa 12 am asteptat ca nemtii sa ridice ancora sa le filmam plecarea, dar nici o miscare la ei pe punte. Dupa un timp a iesit Karen si a strigat spre noi “tomorrow”. Deci vom pleca cu toti mâine. Suntem invitati la ei pe barca la o cafea si niste prajiturele facute de Katen. Copii dorm, asa ca putem sta de vorba in liniste. Ne intoarcem la barca dupā ce copii se trezesc. Duminica 4-09-2011 Ne trezim devreme. Avem multe de facut inainte da a parasi aceasta superba insula unde am stat atât de putin. Îmi promit cum fac mereu, cā dacā voi mai ajunge aici voi sta suficent de mult încat sa ma plictisesc. Pâna la ora 9.15 am, mergem la tarm si facem câteva cumparaturi de la unul din magazinele din localitate, celalalt fiind inchis. Pana in arhipelagul Tonganez nu mai avem unde sa ne aprovizionam. Mai umplem doua bidoane a cate 5 litri de apa si ne intoarcem repede la barca. Nu dupa mult timp vin si localnici cu barca si ne aduc trei pachete in cuti de carton si 6 baghete pentru a le duce la Mopelia. Avem si un nume a destinatarului… Hina. Apoi lucrurile se precipita ca de fiecare data inaintea unei plecari: 9.40am. Echipajul de pe Mango se pregatesc de plecare. Karen ridica ancora, Peter este la cârma, copii se zbenguiesc pe punte, ne luam ramas bun de la ei. 10.36 am. Ridicam si noi ancora si parasim ancorajul. Catalina in prova urmareste culoarea apei sa vada din timp eventuale capuri de corali. Ajungem repede la canalul marcat cu balize de aici navigatia este simplā pâna pasajul Onoiu. Fara multe emotii ne angajam in pasajul Onoiu care este foarte linistit. Vântul bate din sector est-nord-est, hula este domoala, iesim fara nici o problema. Ne departem de bariera de corali. La o distanta suficent de mare ridic velele si schimb de drum. Avem un vant la 14-16 noduri pe care-l primim din mare larg. Oceanul este linistit, cerul senin. Speram la o navigatie placuta. Avem doar 100 mile pina la urmatoarea destinatie a calaroriei si mare provocare…intrarea în interiorul atolului Mopelia, cea mai grea si periculoasa din arhipelagul Society Island.

3 Responses to “Maupiti, sora mica a insulei Bora-Bora”

  1. From Cristi Rogoz:

    Hey guys,I love your jurnal with awesome photos…hope one day will have the opportunity to catch up…take care…(sorry most of my Romanian is gone from lack of practice)

    Posted on septembrie 12, 2014 at %H:%M #
  2. From corneliu michire:

    articole noi?suntem in oct.2014…….

    Posted on octombrie 31, 2014 at %H:%M #
  3. From Dan:

    De ce s-a oprit jurnalul? L_am citit pe tot pe nerasfulate.

    Posted on decembrie 24, 2014 at %H:%M #

Leave a Reply to corneliu michire