sep 04

Polinezia Franceza – Un fel de rai pe pamant

by in Jurnal de bord

Vizita in insula Hiva Oa, primul popas in arhipelagul Polineziei Franceze, se apropie de sfarsit. O ultima aprovizionare facuta de Marius, cateva bidoane umplute cu apa si, putem spune ca suntem gata de drum.

Ridicarea celor doua ancore nu a fost chiar usoara. Malul din golf le-a fixat foarte bine. Am navigat toata dupa-amiaza si toata noaptea cu velatura redusa. Vroiam sa ajungem la insula Ua Huka pe lumina.

Ne apropiem de un ancoraj impresionant format din pereti verticali la intrarea ingusta si un golf mic in care incap doar cateva barci pescaresti. Marius intoarce barca si incearca sa se strecoare pe langa peretii verticali. Motorul scoate un zgomot mai ciudat dar medicul de familie a ghicit dinainte diagnosticul: s-a rupt cureaua de la pompa de apa! Ancoram rapid in intrarea ingusta. Peretii inalti si foarte apropiati imi dau fiori dar capitanul ma linisteste: totul este “under control”. Cureaua de rezerva este gasita in cateva minute si inlocuita in timp record. Iesim din golf, parcurgem inca doua mile inspre partea vestica a insulei Ua Huka. Ajungem in baia Haavei. Facem cateva ocoluri ca sa vedem cum se prezinta ancorajul. Marius da drumul la doua ancore in tandem: CQR si Bruce. Se scufunda apoi ca sa verifice cum s-au fixat ancorele. Asta este rutina in Pacific. Dupa micul-dejun care a constat din salata de rosii cu branza Marius se echipeaza sa plece la mal. Pregateste aparatura foto si video. Spera sa gaseasca subiecte interesante. Se vede o casa pe plaja si citiva oameni. Valurile se sparg cu putere la mal. Va fi dificil sa acosteze cu dinghile pe asa o resaca. Introduce aparatura intr-o geanta rezistenta la apa, cumparata din Dusseldorf, la targul de barci. Nu am folosit-o pana acum. Din pacate eu nu pot sa merg la mal. Am capatat niste rani la picioare in insula Hiva Oa iar apa sarata si nisipul nu mi-ar face deloc bine. Marius pleaca la mal vaslind ca polinezienii. Sper ca va reusi sa treaca de resaca. ll urmaresc cu binoclul.  Un val mare da peste cap dinghile si continutul acestuia. Marius iese din valuri si recupereaza geanta, adidasii si vasla. Chiar daca el era ud leoarca aparatura era in perfecta stare. Geanta a meritat banii. Proprietarul casei si al plajei, Axel Lichtle, a invitat turistul proaspat murat sa petreaca o zi in mijlocul familiei polineziene. O parte din barbati au fost cu barca la pescuit. Femeile si copiii au cules fructe. Dupa intoarcerea pescarilor toata lumea a participat la pregatirea mesei. Axel a pregatit lapte din nuca de cocos. Este pentru prima data cand Marius a vazut cum se prepara. Au trecut apoi cu totii la masa. Bucatele au fost foarte bune si din belsug. Capitanul si-a luat ramas bun de la prietenii polinezieni. Axel locuieste in Tahiti. Ne-a dat numarul de telefon. Speram sa il reintalnim acolo. Marius s-a trezit in cursul noptii. A decis ca e mai bine sa ridicam ancora si sa plecam mai departe. Parcurgem 26 de mile pana la insula Nuku Hiva si intram in jurul orei sapte dimineata in marele golf numit golful Du Controleur. Acest golf este impartit in alte trei mici bai. Noi am ales ca loc de ancoraj baia Hooumi, un ancoraj bine protejat. Ancorajul este foarte pitoresc. Suntem inconjurati de forme inalte de relief, tancuri si stanci vulcanice, multa vegetatie. Dupa ce am ancorat, ne-am potolit foamea cu o salata de rosii cu branza, micul-dejun. Urmeaza un ritual repetat a nu-stiu-cata-oara: verificarea motorului de la dinghy. Marius scoate carburatorul, il curata, il monteaza la loc. Atasam motorul la dinghy si pornim la mal. Asiguram barcuta legand-o de un copac pe plaja. Pornim in plimbare prin satucul Hooumi. Urcam panta unui deal. De-a lungul soselei sunt numerosi pomi fructiferi: mango si lamai. La intoarcere facem o mica “aprovizionare” culegand fructele cazute. Filmam si fotografiem localitatea si cei cativa copiii care se jucau pe plaja. A doua zi dimineata plecam mai departe spre insula Nuku Hiva. Navigam pana in marele golf, Taiohe unde se afla centrul administrativ si economic al insulei Nuku Hiva. Insula are in jur de trei mii de locuitori. Ancorajul este destul de aglomerat. Ne facem si noi un loc. Dupa clasicul mic-dejun cu branza si rosii mergem la mal. Ne legam la un zid inalt si urcam pe cateva trepte metalice. Incepem vizita in insula la un centru artizanal. In jurul centrului sunt numeroase statui, reprezentari ciudate, ceva intre oameni si extarterestri. Se numesc moai. Nu departe de centrul artizanal mai multi artisti locali, sculptori in lemn, cioplesc stalpi pe care ii vor utiliza la ridicarea unor case traditionale. Casele vor fi ridicate in perioada sarbatorilor de iarna cand va avea loc un carnaval, cel mai mare carnaval din arhipelag. Ne continuam plimbarea. Mai multi copii profita de resaca de la mal si se dau cu surful. Vizitam un sit arheologic dar si cateva supermarketuri, dupa obicei. Magazinele alimentare sunt mult mai bine aprovizionate decat cele din Hiva Oa. La intoarcere ne oprim la o terasa; luam cate o bere. A doua zi am pornit de dimineata la subiecte de filmat si de fotografiat. Am fotografiat si filmat sculptorii care munceau la construirea unor moai. Am vizitat din nou situl arheologic. Dupa ora pranzului ne-am oprit la aceeasi terasa unde cu o zi in urma consumaseram niste beri. Fiind duminica locul era intesat de lume. De fapt in toata piateta era mare agitatie. Erau amenajate mai multe chioscuri de unde se putea cumpara mancare. Pentru copii se instalasera cateva scranciobe. Aproape de terasa, pe un gratar, se perpelea un animal.  Am aflat ca era un muflon vanat in padurea din apropiere. Intreband care era motivul agitatiei din duminica respectiva, un localnic ne-a spus ca era ultima zi de sarbatoare dupa ce timp de o luna pe insula au fost organizate diferite manifestatii culturale si recreative. La terasa unde era amenajata si o scena, programul artistic a fost variat. Mai multe formatii de muzica traditionala dar si de muzica moderna s-au produs in fata numerosilor localnici. Momentul mult asteptat l-a constituit defilarea dansatoarelor in costume traditionale polineziene. Pentru noi a fost o reala bucurie sa fim prezenti la acest spectacol cultural-artistic. Nu avem ocazia prea des sa participam la astfel de reprezentatii. Urmatoarea zi ne-am pregatit de plecare. Ne-am trezit dimineata devreme ca sa facem o aprovizionare. Dupa-amiaza vom pleca mai departe spre insula Ua Pou. Dupa ce a filmat un polinezian care canta la ukulele Marius a constatat ca nu a avut sonor in timpul filmarii. Il roaga pe polinezian, pe nume Paul, sa-i permita sa-l mai filmeze odata. Ne intalnim cu el si cu un alt coleg de-al lui care canta la chitara clasica la o cafenea in port. A fost un minirecital pe cinste. Ne-am intors la barca si am inceput pregatirile de plecare.  Ridicam dinghile, ancora si pornim la drum. Urmatoarea destinatie este insula Ua Pou aflata la 26 de mile distanta. Pe masura ce ne apropiem de insula, se vad cateva tancuri stancoase, foarte ascutite. Se aseamana cu tancurile din masivul Dru din Alpi. Am intrat in baia Hakahetau. Ne invartim o tura ca sa vedem unde putem sa ancoram. Marius arunca intai ancora CQR dar nu prinde bine. La adoua incercare pune si ancora Bruce in tandem. De data asta ancorele au prins. Ne relaxam dupa drumul parcurs. Am incheiat seara cu o salata orientala si un vin rosu. A doua zi dupa pranz facem prima incursiune pe insula. Am vaslit pana la mal deoarece motorul de la dinghy refuza sa porneasca. Insula este foarte pitoreasca. Are trei varfuri stancoase inalte. Casele sunt rasfirate pe dealuri, nu este o insula aglomerata. Am strabatut satul aproape pustiu. De pe un drum lateral a aparut o masina de teren. Soferul, un barbat in jurul varstei de 60-65 de ani ne intreaba in engleza daca noi suntem cei cu velierul din ancoraj. Ii raspundem afirmativ. Facem cunostinta cu Etienne si Yvonne, sot si sotie. Cei doi ne invita la ei acasa. Am urcat in bena si masina a pornit pe un drum in panta. Am ajuns pe un deal de unde se vedea foarte bine Phoenix ancorat. Casa celor doi abia se zarea printre pomii fructiferi de tot felul.  Discutam cu gazdele pe o terasa. Etienne a fost profesor de limba franceza, acum este pensionar. Yvonne, sotia lui, se ocupa de gospodarie dar este si artizan. Face palarii si alte obiecte din frunze de palmier. Printre alte indatoriri ale lui, Etienne o are si pe aceea de preot catolic. Am coborat cu cei doi la bisericuta din sat. Am asistat la serviciul religios de dupa-amiaza alaturi de alte patru femei din sat. Seara ne-am intors la barca. Urmatoarea zi am avut un program incarcat. Am fost invitati la pranz, adica la 11.30 la Etienne. Ne-am dotat cu aparatura video si foto si am pornit pe jos spre locul de-acum cunoscut. Am fost intampinati de gazde. Alaturi de ei au mai venit doi baieti, Holer si Atai, o fiica si un nepot. Toata familia se agita sa prepare bunatatile pentru pranz. Holer a facut un foc in curte si a pus mai multe fructe din arborele de paine la copt. Nepotul pregatea o friptura de vita. Mama si fiica preparau laptele din nuca de cocos. Dupa ce toate preparatele au fost gata ne-am asezat la masa. Spre surpriza noastra nu am avut tacamuri la masa. Cred ca era mai mult un test la care gazdele isi supuneau musafirii. Ne-am adaptat rapid, am luat din toate bunatatile. Am avut: peste crud in lapte de cocos, scoici in apa de mare, painea preparata din fructele arborelui de paine numita “kaha”. Friptura de pui si cartofii prajiti au completat meniul. Dupa masa familia se retrage in casa la siesta. Atai, fiul cel mic, ne duce cu masina acasa la un sculptor in lemn, Robert. Nimerim si aici la ora mesei. Gazdele pregateau alte bunatati. Cunoastem si un alt sculptor in os, Dominique. Acesta pregatea de zor kaha. In meniu mai erau friptura de capra si peste crud. Pe principiul ca doua batai strica dar nu doua mancari, nu am putut sa refuzam gazdele. Dupa masa am mers acasa la Dominique. Ne-a aratat cum lucreaza in os. Are o freza speciala cu care prelucreaza oase de vita. Din ele face coliere, inele, cercei. Obiectele sunt interesante, vom cumpara si noi cateva inainte de plecare. Ziua o incheiem cu o vizita acasa la Atai unde admiram colectia lui de trofee de vanatoare si fotografii. A fost o zi plina. Urmatoarea zi Marius se echipeaza si pleaca de dimineata devreme intr-o ascensiune pe unul din tancurile care sunt foarte spectaculoase. Eu raman la barca. Ranile de la picioare nu mi s-au vindecat inca. Vremea nu a fost grozava, a plouat, a fost si ceata. Marius s-a intors obosit, fara prea mare entuziasm. A adus o craca de banane, inca verzi. A doua zi am avut din nou program de filmari si vizite. Am fost dimineata la Dominique acasa. Am filmat, am cumparat cateva obiecte. Dupa pranz am mers la Etienne. I-am luat un interviu lui Yvonne; Marius a filmat-o cum face palarii. Ne-am deplasat apoi la un sit arheologic unde am tras inca o filmare. Cativa elevi insotiti de un profesor vizitau si ei situl. Profesorul le arata si anumite tehnici de lupta polineziene: aruncarea cu prastia. Seara am ajuns la barca franti. Vedem un velier mare cu doua catarge care ancoreaza mai in larg. Urmatoarea dimineata am stat la barca. Am observat cu atentie velierul care ancorase cu o seara inainte. Se numeste Tara si este sub pavilion francez. Are multa aparatura pe punte si o gramada de antene. Intra in golf un alt velier francez, mai mic decat Phoenix. Este o familie de francezi tineri. I-am cunoscut in Hiva Oa. Au si un copil de un an. Ancoreaza aproape de noi. De la Tara vine un dinghy cu mai multi barbati la bord. Se apropie de barca si ne spun ca suntem invitati seara la tarm unde se va organiza o mica petrecere. Sunt invitati toti cei cu barcile. Isi face aparitia o ambarcatiune mare, tip motorboat, cu un design modern. Este sub pavilion maltez. La ora sapte seara ne-am prezentat la tarm. Aproape de ponton este construita o terasa. Tot satul era adunat cu mic, cu mare. Echipajul de pe Tara era usor de identificat datorita tricourilor. Ne intalnim cu toti prietenii: Etienne, Dominique, nepotul lui Etienne. Intru in vorba cu cei de pe Tara.Echipajul de pe Tara face inconjurul lumii si studiaza influenta factorilor de poluare asupra speciilor din ocean. Este un proiect serios si interesant care se va termina in martie 2012. Dupa ce toata lumea s-a cunoscut cu toata lumea, suntem invitati sa asistam la un program artistic. Au dansat intai fetele apoi baietii. Suntem invitati la cina. Servim din toate bunatatile intai noi, musafirii, apoi localnicii, conform obiceiului polinezian. A fost o seara desavarsita. Ne-am intors la barca remorcati de francezi. Motorul de la dinghy nu a mai vrut sa porneasca. Urmatoarea dimineata ridicam ancorele. Urmatoarea destinatie este Tahiti.

3 Responses to “Polinezia Franceza – Un fel de rai pe pamant”

  1. From Bogdan Sendroiu:

    Una din pasiunile mele este calatoria. De curand am “indraznit” sa fac si prima excursie cu caiacul pe mare. Doresc sa imi cumpar un mic MacGregor 26 si sa fac si eu cu prietena mea inconjorul lumii. Abia astept sa citesc pe indelete postarile voastre! Va admir si va felicit! As avea o intrebare: Cum obtineti vizele de intrare in diferitele tari si ape teritoriale?
    Evident, daca aveti timp, m-as bucura sa imi scrieti pe fb (Bogdan Sendroiu) sau pe mail(bogdan.sendroiu@gmail.com) tot ce credeti ca as avea nevoie sa stiu pentru viitoarea mea calatorie!
    Multumesc si va urez sanatate si drum bun!!

    Posted on noiembrie 23, 2012 at %H:%M #
  2. From MICHIREC:

    Din septembrie pana acum, 04 decembrie,nu a-ti mai postat?asteptam cu nerabdare Tahiti…

    Posted on decembrie 4, 2012 at %H:%M #
  3. From Popovici Bogdan:

    Cu MacGregor 26 nu poti sa faci inconjurul lumii. Am si eu unul si sunt navigator de profesie. Barca asta e facuta doar pentru navigatie costala sau/ori rauru/fluvii.

    Posted on februarie 14, 2014 at %H:%M #

Leave a Reply to Bogdan Sendroiu