apr 12

Pacificul: marea traversada

by in Jurnal de bord

Echipajul velierului Phoenix, Marius si Catalina Albu, pornesc in marea aventura: traversarea Oceanului Pacific. Ne asteapta un drum lung de cateva mii de mile. Destinatia finala a acestei traversade este arhipelagul Insulelor Marchize iar prima oprire va fi la insula Hiva Oa. Am parasit Balboa, Panama, intr-o zi frumoasa cu soare si cer complet senin, fenomen mai rar in zona aceasta. In primele doua zile vantul si-a facut de cap. A batut din toate directiile sau nu a batut de loc. Marius a fost foarte solicitat; a schimbat velatura, a oprit si pornit motorul. Ne planificaseram sa navigam spre insula Del Coco, o insula nelocuita apartinand de Costa Rica, situata la peste 400 de mile distanta. A doua zi dupa-amiaza am pregatit pentru cina friptura de pui cu cartofi prajiti si salata de ardei kapia. Un gren la 25-30 de noduri vine nepoftit. Marius nu se lasa impresionat: reduce velatura complet. Stam la capa si cinam in voia cea buna. Dupa cina copioasa Marius deroleaza focul si plecam mai departe. Directia vantului se schimba conform motto-ului: “vantul bate din directia in care vrei tu sa mergi”. Modificam si noi planurile: vom naviga spre insulele Galapagos. Vom parcurge aproape 1000 de mile. In urmatoarele doua zile de navigatie am avut parte de o vreme inchisa. Ploile si grenurile s-au succedat. Valurile s-au marit, veneau din toate directiile. In barca era dificil sa gatesti sau sa dormi. Meniul a constat din diverse conserve: de carne, de varza si carnati. Dupa cele doua zile natura se imbuneaza. Vantul isi schimba directia, oceanul se calmeaza. Marius a pornit motorul. Este ziua mea de nastere si Marius e primul si, sigur, si ultimul care imi ureaza: La multi ani! Am pregatit un mic-dejun special pentru aceasta zi: salata de icre cumparata din Panama si paté frantuzesc. Am reusit sa fac si prima cafea la ibric. De cand am plecat din Panama am baut doar cafea instant. Am avut parte si de un incident neplacut: am agatat cu derivorul o saula de pescuit. Marius da repede inapoi ca sa ne indepartam de zona. O barca de pescuit se apropie cu viteza de noi. Vine in tribord la zece metri distanta. Momentul e usor tensionat. Pot sa fie pescari sau pot sa “pescuiasca” altceva. Ne intreaba daca avem tigari. Marius le spune ca nu avem. Ne parasesc la fel de repede cum au venit. Ne continuam drumul. Motorul intra in trepidatie, semn ca s-a agatat ceva la elice. Marius opreste motorul, pune scara si isi pune ochelarii si tubul. Se scufunda si gaseste infasurata la elice o struna cu un carlig. A taiat-o si a urcat repede in barca. Facem baie cu apa sarata, are o temperatura acceptabila. La cina am avut sarmale din conserva udate cu whiskey. Am pregatit si un tortulet dintr-o prajitura cumparata in Panama. Cerul s-a mentinut innorat. Am mers in continuare cu motorul pentru inca doua zile. In a sasea zi de navigatie vantul revine insotit si de ploaie. Avem parte de vreme urata. Stam mai mult in barca si citim. Mulineta a zornait si a inceput sa se deruleze cu mare viteza. Marius a vazut sarind un imens peste spada de cel putin doi metri. S-a zbatut pana ce a reusit sa rupa struna de 1,2 mm cu tot cu momeala. Ne bucuram ca a scapat. Nu puteam nici macar sa-l urcam pe punte. Vantul s-a intarit la 18-20 de noduri. Avem alura de vant strans din S-S-V, foarte inconfortabila. A doua zi vantul se intareste pana la 22-24 de noduri cu rafale de 30 de noduri. Oceanul este agitat cu valuri de 2,5-3 m. In a opta zi de navigatie, in cursul noptii, traversam Ecuatorul. Noptile sunt din ce in ce mai friguroase, ne imbracam bine ca sa rezistam in carturi. In cursul dupa-amiezii vedem prima insula din Galapagos: San Cristobal. In urma discutiilor cu intreg echipajul am decis sa nu ne oprim in insulele Galapagos. Am citit intr-o carte scrisa de Jimmy Cornell, aparuta in anul 2000, despre formalitatile necesare pentru intrarea in Galapagos. Insulele Galapagos sunt situate la aproximativ o mie de kilometri departare de teritoriul continental al statului Ecuador. Pentru a face intrarea oficiala este nevoie de un agent care trebuie platit. Se mai platesc numeroase taxe pe tonaj, pe lumina farurilor, pe buoy, etc. Pentru a vizita insulele se achita cate doua sute de dolari de persoana pe zi si este obligatorie prezenta unui ghid local la bord care trebuie platit cu cel putin o suta de dolari pe zi. Dupa ce vii din Panama iti cam piere cheful de “agenturi” si alte plati. Insulele sunt renumite datorita faunei bogate. Aici se intalnesc reptile cum sunt broastele testoase si iguane. Sunt numeroase mamifere ca: foci si lei de mare. Un mare numar de pasari populeaza insulele: soimi, pescarusi, fregate si pinguini. Curentul Humboldt numit si Marele Curent Polar Sudic este motivul pentru care se intalnesc aici, aproape de Ecuator, specii de animale caracteristice zonelor polare. Vizitam pe o zi insorita si destul de calda insula Santa Maria. Ne-am apropiat cu Phoenix suficient de aproape ca sa putem vedea cate ceva. Insula este arida. Cateva ambarcatiuni cu motor sunt oprite in ancoraje. Dupa ce dublam capul Luz del Dia ne indepartam de insula. Marius schimba de drum. Vom naviga intins pana in Marchize adica peste 3000 de mile. Dupa-amiaza Marius a pregatit banane flambate iar la cina am avut mancare de cartofi si carne din conserva romaneasca. A doua zi cateva incidente ne scot din rutina. Incepand de dimineata de la ora 7 am tot agatat saule de pescuit nemarcate. Au doar cate un bidon negru de plastic la capete ca sa pluteasca. Marius le prinde cu cangea si apoi le taie. Dupa ce am depasit mai multe zone strabatute de linii de pescuit am crezut ca am scapat de ele. Marius a observat in ultimul moment o alta linie si a schimbat brusc de drum. Randa a trecut de pe un bord pe altul cu o bufnitura puternica. Am facut o ampanare de toata frumusetea! Pana la urma tot am agatat cateva saule. O barca de pescuit s-a apropiat si pescarii au inceput sa recupereze liniile. Saulele care s-au agatat de elicea noastra au fost taiate de Marius la indemnul pescarilor. Dupa toata agitatia revenim la navigatie. Cand a vrut sa ridice randa Marius a constatat ca palanul hidraulic al ghiului s-a smuls din catarg rupand marginea sinei. Aceasta este urmarea ampanarii. Mesterul Repara Tot isi intra din nou in rol. Desface palanul ranit si il inlocuieste cu un palan mic folosit la ridicarea motorului de la dinghy. Toata dimineata am facut slalom printre hectare de saule de pescuit nesemnalizate. Dupa-amiaza imi iau inima in dinti si framant aluat pentru paine si pizza. Nu e foarte confortabil dar nu am ce face. Cina o luam in cockpit. Painea nu a crescut cum as fi vrut iar pizza e cam sarata de la anchoa. Nu sunt prea multumita de rezultat. Am continuat navigatia cu un vant la 14-16 noduri pe un ocean agitat. Spre bucuria noastra am reusit sa prindem si o dorada frumusica. Am impartit-o in meniuri pentru trei zile. In prima zi am mancat dorada prajita stropita cu zeama de limes. Micul dejun de a doua zi a constat din salata de peste cu oua fierte, masline si ceapa rosie. Vantul a devenit stabil. Este din S-S-E la 14-16 noduri. In una din zile vedem o vela in pupa. Chem velierul in VHF si primim raspuns. Este un yacht sub pavilion astralian cu un nume francez: ” Le Cochon Noir”. Skipperul, pe nume Roman, ne spune ca sotia lui este insarcinata si ca va naste in Tahiti. Ce curajosi sunt! E destul de aglomerat in zona. Un alt velier ne-a depasit dupa cateva ore. Bine ca nu suntem singuri. Cina a constat din bors de peste acrit cu bors din plic si imbunatatit cu leustean uscat. Ziua urmatoare nu s-a deosebit decat prin meniu: peste in sos tomat la cuptor. Dupa inca doua zile de navigatie Marius constata ca pilotul nu tine drumul drept. Il desface, inlocuieste un display cu altul dar rezultatul este acelasi. Genul acesta de probleme nu ne bucura. Pana in Marchize mai avem de navigat mai bine de 2000 de mile. Vedem un alt velier in tribordul nostru. Iau legatura in radio cu echipajul. Este un catamaran francez, de 40 de picioare lungime, care se indreapta spre Marchize. O noua zi de navigatie inseamna si un alt meniu: cartofi prajiti cu mujdei de usturoi, cativa calamari si un peste zburator, captura de pe punte. Normal, dupa asa un meniu capitanul s-ar fi dus la culcare. Din nefericire, pilotul nu mai tine cursul. Marius ramane la timona pret de mai bine de cinci ore. Pana la urma, pune barca la capa, aprinde toate luminile de pozitie si merge sa se odihneasca. Eu raman de veghe. Dupa patru ore de somn Marius revine la timona. Vantul este din S-S-E, vine in rafale, la 20-24 de noduri. Dupa un timp vantul slabeste la 12-14 noduri, oceanul este montat cu valuri de patru metri. De parca nu era de-ajuns de neplacut, incepe sa ploua marunt. Dupa ce s-a luminat, Marius pune barca la capa. Desface capace, scoate fire, pune fire, cupleaza un alt cap magnetic si, surpriza! Pilotul functioneaza! Intreg echipajul este extrem de bucuros. Avem toate motivele. Marius mi-a povestit despre miile de mile pe care le-a strabatut de-a lungul anilor stand la timona. Dupa mai bine de doua saptamani de navigatie am strabatut 2013 mile si mai avem 1954 de mile pana la destinatie. Inca o zi de navigatie. Mai fac o paine si o tava de pizza profitand de vantul constant si de un ocean linistit. A doua zi oceanul devine agitat. Vantul se intareste la 16-18 noduri, valurile au 2,5-3 metri. Ne apropiem la doua mile de catamaranul pe care l-am contactat acum cateva zile. Desi sigur ne-au vazut nu cheama in radio. Asta e lumea moderna a navigatorilor. Pe cand ma pregateam sa fac o salata orientala, o dorada de toata frumusetea se agata in carligul mulinetei. Schimb meniul: peste prajit, cartofi prajiti si mujdei de usturoi. Am baut niste rom in memoria doradei. Doua zile vantul a fost constant, din SSE, la 14-16 noduri, oceanul a fost linistit. Dorada a fost transformata in bors de peste si apoi in peste cu sos tomat la cuptor. Echipajul a decis ca in ultimele zece zile de navigatie sa adopte o cura de detoxifere. Unii numesc aceasta cura Oshawa. Eu ii spun cura Sado-Maso. Zece zile ne vom chinui sa mancam numai orez si vom bea ceai, fara nimic altceva. In zilele care au urmat am avut un vant din directie SE cu alternante de tarie. Fronturile de ploaie au fost din ce ince mai putine. Am facut baie cu apa dulce adunata in bidoane. Am suportat cu stoicism cura de orez. Viata parea mai usoara dupa ce am trecut sub 1000 de mile distanta fata de insula Hiva Oa din Arhipelagul Insulelor Marchize. Cu cinci zile inainte de a ajunge am avut parte de o furtuna. Vantul intre 30-35 de noduri si valurile mari care ajungeau si pana la patru metri au fost ingredientele de baza. Aveam impresia ca nu se mai termina si ca nu mai ajungem nicaieri, niciodata! Eram depresati de vreme si de cura. Penultima zi de navigatie a fost una de tinut minte: cerul senin, oceanul linistit, vizibilitate buna. La aproape 60 de mile distanta, ochii de soim ai capitanului disting la orizont insula Hiva Oa. A doua zi de dimineata suntem coplesiti de bucurie. Vedem in toata splendoarea insula. Este muntoasa, acoperita de vegetatie. De pe versantii abrupti cascadele isi revarsa apele in ocean. Spectacolul este magnific. Vedem pamant dupa 30 de zile de navigatie continua. Suntem avizi de imagini. Marius filmeaza, eu fotografiez. O bucurie in plus este faptul ca trecem la o alimentatie normala. Prima cafea dupa zece zile a parut un elixir. Vad prima canoe polineziana. Sunt fericita! Este pentru prima data cand ajung in Polinezia Franceza si nimic din ceea ce vad nu ma dezamageste. Intram in golful Tahauku. Mai multe veliere sunt ancorate in baia micuta. Pe masura ce trecem pe langa ambarcatiuni, oamenii ies pe punte si ne saluta de bun-venit. Un catamaran de 16 metri lungime, pe care l-am vazut in Panama, iese din ancoraj. Cand ajunge in dreptul nostru, skipperul ne felicita. Nu pentru ca am ajuns, ci pentru ca am mers 12 ore in fata lor fara ca ei sa ne depaseasca. Bravo, Phoenix! La ora 10.30 punem ancora. Deoarece golful este mic, ca sa incapa cat mai multe ambarcatiuni se recomanda folosirea a doua ancore. Coboram dinghyle si Marius pune a doua ancora in pupa. Vin si primii vizitatori: o pereche de australieni tineri, foarte prietenosi. Ne ureaza bun-sosit, ne dau primele informatii. Insula Hiva Oa este a doua insula ca marime din arhipelagul Marchize. Face parte din Polinezia Franceza, teritoriu francez din Oceanul Pacific. Ne relaxam dupa o luna de navigatie. Stam pe punte si urmarim intrarea unui vas mixt, de croaziera si marfuri, intra in golful mic. Dupa manevre demne de un capitan iscusit, vasul Aranui 3 acosteaza cu succes. Acest vas mixt face legatura intre insulele din Polinezia Franceza si Tahiti. Din Tahiti pana in insulele Arhipelagului Marchize calatoria dureaza doua saptamani. La bordul lui Aranui 3 calatoresc de placere 200 de turisti repartizati in cabine de lux sau cabine obisnuite. Nu fac reclama unei agentii de turism ci vasului Aranui 3 fabricat in 2003 in Romania. Am aflat asta de la polinezieni, mandri de asa o achizitie. Luam micul- dejun aproape de pranz. Mergem la mal. Primii pasi pe uscat sunt o reala bucurie. Pana in centrul comunei Atuona este cale lunga: patru kilometri. Cu mari eforturi ajungem in centru. Vrem sa facem intrarea si sa cumparam cate ceva. Avem ghinion. La Jandarmerie este inchis. Banca nu schimba euro. Doar suntem in Pacific! Ne indreptam spre Cimitirul Calvarului. Aici sunt inmormantati pictorul impresionist Paul Gauguin, care a trait intre anii: 1848- 1903 precum si poetul si cantaretul belgian Jacques Brel care a trait intre anii 1929-1978. Cimitirul se afla pe o colina, la inaltime. Privelistea este fantastica. Inteleg de ce Jacques Brel a ramas fascinat de acest loc. A preferat sa traiasca aici ultimii ani din viata. Era bolnav de cancer pulmonar. Stam un timp la cele doua morminte. Coboram apoi in Atuona. Mergem la un magazin si schimbam bani direct la casa. Cumparam baghete, branza si carne de pui. Ne intoarcem la barca obositi de atata mers. A doua zi facem intrarea. Faptul ca tara noastra este membra a Comunitatii Europene ne confera noua, navigatorilor, un mare avantaj: formalitatile de intare sunt simplificate. Se completeaza un singur formular, fara alte acte aditionale si fara achitarea de taxe. Mergem la Posta unde avem acces la inernet. Trimitem in Tahiti, capitala Polineziei Franceze, formularul completat la Jandarmerie pentru Serviciul Vamii. Strabatem cei patru kilometri pe sosea inapoi la barca. In timp ce Marius scoate apa din santina, pregatesc o friptura de pui la tigaie. A doua zi am profitat de vremea ploioasa si am desfasurat un program administrativ. Am umplut tancurile cu apa, am aranjat fiecare “ biroul “lui. Marius in prova, eu in bucatarioara mea. Ca bonus Marius curata si bordurile barcii de vegetatia depusa in timpul celor 30 de zile de navigatie. Seara am facut gratar cu ceva carne de pui. In ziua urmatoare ne-am propus un program intelectual. Am scris fiecare: Marius a completat jurnalul si eu am scris un articol. Dupa-amiaza am preparat o saramura cu cei sapte pesti pe care, cu greu, a reusit sa-i prinda domnul Capitan. Ultimele doua zile au fost destinate filmarilor si fotografiilor. Am vizitat din nou cimitirul si am mers de-a lungul unei vai plina de gradini. De aici ne-am aprovizionat cu fructe pe care le-am gasit pe marginea drumului. Am cules pamplemuss (grepfruit), mari cat pepenii galbeni. Am mai cules si mai multe fructe de papaya si limes. Am gasit si banane dar nu mai aveam unde sa le punem. Ne-am asigurat cu fructe pentru urmatoarea etapa de navigatie. Vom parasi Hiva Oa si vom naviga spre un alt grup de insule din Marchize. Expeditia continua.

One Response to “Pacificul: marea traversada”

  1. From radu florian - arad:

    Salutari din Arad ,

    De la televizor am aflat ca pe vasul Aranui se afla , de citiva ani buni , un mecanic roman din Bucuresti pe nume George , am vazut si un scurt interviu cu el .

    Toate cele bune !

    Posted on septembrie 11, 2012 at %H:%M #

Leave a Reply to radu florian - arad