oct 17

Salvador – Destinatie de vacanta

by in Jurnal de bord

Echipajul velierului Phoenix a ajuns, dupa cateva sute de mile parcurse de-a lungul coastei braziliene, in orasul Salvador, capitala statului Bahia. Situat in nord-estul Braziliei, statul Bahia a fost printre primele regiuni colonizate de portughezi. Amerigo Vespuci a fost primul european care a ajuns in zona actualului oras Salvador la 1 noiembrie 1501. El a denumit golful: Bahia de Todos os Santos( Golful Tuturor Sfintilor) in cinstea sarbatorii din acea zi. Salvador a fost capitala Braziliei din 1549 pana in 1763 cand rolul a fost preluat de orasul Rio de Janeiro. Salvador fost pentru o perioada al doilea oras ca importanta al Imperiului Portughez dupa Lisabona. Acest fapt s-a datorat comertului intens cu zahar( din trestie-de-zahar), sclavi si aur.

Am gasit cu greu un loc de ancoraj in golful plin de ambarcatiuni de la poalele orasului Salvador. Am ancorat in apropierea fortului Sao Marcelo. De la barca ajungem cu dinghy la Iate Clube de Bahia. Nu departe se afla terminalul pentru vasele de croaziera unde sunt si birourile celor de la Vama si de la Policia Federal. Formalitatile de intrare se desfasoara rapid. Orasul a devenit o destinatie turistica de vacanta si este asaltat de mii de vizitatori. Ne-am propus si noi sa acoperim cat mai multe obiective turistice, lucru greu de realizat in cateva zile. Salvador este un oras al culorilor. Populatia este un cocktail format din amestecul dintre albi, negrii din Africa si amerindienii bastinasi. Religia si misticismul fac parte integranta din viata oamenilor din Bahia. Se spune ca in Salvador exista cate o biserica pentru fiecare zi a anului. Populatia practica  diverse culturi africane: Candomble`, Macumba si Umbanda. Misticismul a patruns in toate aspectele vietii: in modul  oamenilor de a se imbraca, in bucataria cu puternice influente africane.   Orasul Salvador este impartit in doua zone: Orasul de Sus( Cidade Alta) si Orasul de Jos( Cidade Baixa); legatura intre cele doua se face cu liftul. Elevador Lacerda poarta numele celui care l-a construit, inginerul Augusto Lacerda si este unul din simbolurile orasului Salvador. Constructia liftului a inceput in anul 1869 si a fost finalizata dupa patru ani. A fost modernizat in anul 1930. Functioneaza zilnic, 24 de ore; pretul este foarte accesibil. Am vizitat in mai multe randuri Orasul de Sus. Iesirea din statia liftului da in Piata Municipala unde se afla Palatul Municipal construit in anul 1549. De aici incepe Centrul Istoric, cunoscut sub numele de Pelourinho. UNESCO a declarat Pelurinho cea mai importanta grupare de arhitectura coloniala din secolele XVII-XVIII de pe continentul american. Strazile sunt pavate cu piatra cubica. Centrul Istoric cuprinde numeroase biserici, muzee, magazine de suveniruri, restaurante.

Pe strazi, in piatete isi desfasoara activitatea numerosi artizani. Practicantii sportului numit “capoeira” ofera spectacole ad-hoc. Capoeira este un tip de arta martiala inventat de sclavii din Angola in urma cu mai bine de 500 de ani. Este sportul national al Braziliei. Este o tehnica de lupta cu picioarele, sub forma unui dans pe muzica de berimbau, un instrument cu o singura coarda asemanator unui arc.

Am vizitat cateva monumente si biserici: amintesc aici de monumentul “Cruz Caida” ridicat pe locul unde a fost demolata o catedrala. Dintre cele 365 de biserici cate se afla in Salvador am ales Ordem Terceira de Sao Francisco( Biserica celui de-al treilea ordin al Sf. Francisc). Are o fatada remarcabila, acoperita in intregime de sculpturi in stil baroc. Am vizitat biserica si osuarul. Intr-o piateta se afla statuia lui Zumbi dos Palmares, erou al luptei pentru rezistenta. El s-a nascut in 1655 intr-o familie de oameni liberi. Jugul colonizator i-a ingenunchiat. Zumbi a luptat importiva colonizatorilor si a sclaviei. A murit decapitat in anul 1695.

Pelurinho este un loc plin de farmec. Cladirile coloniale cu fatade colorate adapostesc diverse magazine de suveniruri, agentii de turism, cafenele si restaurante. Zona este supravegheata de politie. La ora pranzului pe strazi apar tarabe unde femei imbracate de obicei in alb, “baianas”, in traditia africana, servesc mancaruri direct din cratiti si tavi aduse de acasa. Bucataria din Bahia este unica. Influenta afro- braziliana confera bucatelor o aroma deosebita. Mancarurile sunt gatite cu un ulei (dende) extras dintr-un palmier african si sunt condimentate. Atunci cand nu vand mancare “baianas” invita turistii sa le fotografieze contra unor sume modice. Am dat curs unei astfel de invitatii si, dupa cum se poate vedea, ne-am amuzat copios.

Iate Clube de Bahia se afla in Orasul de Jos. Aici am vizitat intai Mercado Modelo, care a fost vechiul sediu al Vamii din 1971. Acum aceasta piata adaposteste numeroase standuri unde se vand suvenire si obiecte de artizanat. Locul este asaltat de turisti. Piata se extinde si in aer liber. Diverse formatii de muzica intretin atmosfera de vacanta. Este cel mai vizitat obiectiv turistic din Salvador. Orasul de Jos este mai putin turistic. Strazile sunt intesate cu tarabe unde se vand tot felul de produse: fructe, legume, dulciuri, produse de pielarie, haine, etc. Fiecare incearca sa-si castige cumva existenta. In apropierea elevadorului se afla un cartier cu oameni saraci unde criminalitatea este crescuta. Aceste cartiere sunt numite: favelas. Politia calare patruleaza in zona pentru a asigura securitatea turistilor.

Cu trei zile inainte de plecarea din Salvador am intrat cu barca la yacht-club. Am spalat rufele, am spalat barca.

Am facut aprovizionarea pentru etapa urmatoare. Am facut iesirea, am luat motorina de la un ponton plutitor si am iesit in larg. Urmeaza o noua etapa de navigatie.

 

Leave a Reply